Cresterea economica in 2010 se va datora, in mare parte, exporturilor de vinuri moldovenesti pe pietele europene, care au fost ocolite, in ultimii ani. Astfel, Republica Moldova intentioneaza sa exporte peste 1 milion de decalitri de vin pana la sfarsitul acestui an, declara viceministrul Economiei, Octavian Calmac.
Cu alte cuvinte, asa cum criza a venit in Moldova, pe acelasi canal va sosi si revigorarea. Pentru aceasta insa, Moldova are nevoie de un produs calitativ, promovat la noi si apreciat in Uniunea Europeana, sustine functionarul.
“Vinificatorii din Moldova valorifica destul de greu cotele acordate de Uniunea Europeana in regimul Preferintelor Comerciale Autonome. Astfel, se intampla ca ceea ce exportam in Uniunea Europeana si ceea ce cade sub preferintele consumatorilor este mai putin de 5 la suta decat ce se poate de produs in Moldova. De aceea, producatorii de la noi trebuie sa puna accentul pe calitatea produsului”, a spus, la o conferinta de presa, Calmac.
Totodata, viceministrul sustine ca Moldova va solicita ca aceste cote sa fie majorate in urmatorii ani.
“In acest an, avem rezultate bune. Producatorii de vinuri au utilizat deja 20 la suta din cotele de export acordate de UE”, a precizat viceministrul.
Preferintele Comerciale Autonome au fost acordate Republicii Moldova de catre Uniunea Europeana, incepand cu anul 2008. Conform regulamentului, 98 la suta din categoriile de marfuri incluse in clasificator pot fi exportate fara a li se impune taxe sau cu taxe reduse, fara stabilirea unei limite a cantitatii, iar pentru 13 grupuri de marfuri sunt impuse anumite cote limita pentru exportul in regim preferential in tarile europene.
KEYS(10/02/18 20:12)
ahaaa 2 mln, numai o mika precizarea ca acestea vor fi doar pe hirtie si nu de fakto,
MATERIALUL SĂPTĂMÂNII
LA MULTI ANI, Moldova! Aceasta urare este pe buzele tuturor, astazi, cand tara noastra sarbatoreste 19 ani de la proclamarea Independentei.
ALTE MATERIALE VIDEO
OPINII
Avertisment post-referendum: O belea nu vine niciodata singura Invalidarea referendumului din 5 septembrie este un esec al coalitiei de guvernamant, insa acest fiasco are si o parte buna - este sansa Aliantei pentru Integrare Europeana de a si-reveni cu picioarele pe pamant si de a se pune serios pe treaba. De aceasta parere este analistul politic Petru Bogatu.
Pe aceeasi tema...
OOOPS!
Presedinti de (pe) carton Referendumul trece... panourile raman. Desi plebiscitul a esuat, iar perspectiva unor alegeri prezidentiale nu ne mai paste prea curand, de pe afise continua sa ne zambeasca cei care s-au vazut deja in fotoliul de presedinte sau macar in postura de candidat la aceasta functie.
Pe aceeasi tema...
Berbec A sosit momentul sa preiei initiativa asa cum numai tu stii cel mai bine, sa iei hotarari si sa intri intro noua etapa a vietii tale. Esti in plina forma, asa ca profita. Ai avantajul ca azi, beneficiezi de un farmec irezistibil. Vei trai placeri noi alaturi de persoana iubita. Practic va fi o zi superba.
Taur Ai in fata o zi favorabila fara nici o umbra la orizont. O marire de salariu, sau un castig suplimentar dintr-un contract aflat in derulare e ca si garantat. Incearca sa pui baza unui teren stabil pe care in curand sa construiesti. Tot ceea ce vei intreprinde azi se va transforma in aur in viitor.
Gemeni Dorinta ta nativa de a comunica isi va afla implinirea. Pune accent pe activitatea intelectuala in orice schimb de idei profesionale, dar si amicale. Sanse reale ai si in domeniul comercial, poti convinge si chiar schimba opinia interlocutorului intr-un mod care sa te avantajeze. Azi il poti convinge, iar in cateva zile vei incasa si plata financiara.
Rac O pierdere financiara este pe cale sa se produca. La fel de bine (de fapt de rau), poti pierde dragostea persoanei iubite, sau mai rau despartire in toata puterea cuvantului. Vei fi foarte afectat sufleteste. Nu cauta vinovati, cauta sa iei masuri pentru contracararea efectelor.
Leu Cateva necazuri cu persoana iubita par sa-ti dea o stare de disconfort. Ti se iveste si ocazia dialogului si concilierii, de care ar trebui sa faci uz. Toate aceste probleme sentimentale par a nu-ti atinge deloc aptitudinile si actiunile pe care le intreprinzi la locul in care iti desfasori activitatea.
Fecioara Traversezi o zi mai austera, plina de constrangeri. Ti se pun in cale limitari care te obliga sa rezolvi situatii normale, dar fie intrun timp mult mai scurt, fie cu fonduri insuficiente. Poti face fata acestora, deoarece ai un curaj expansiv, iar ideile originale vor venii pas cu pas, spre incantarea ta.
Balanta Trecerea lui Mercur prin sectorul tau te obliga sa rezolvi o problema mai veche si care te framanta de mai mult timp. Climatul nu e tocmai pozitiv, ci are o anumita tensiune, care izvoraste din situatia de acasa. Nu ar fi exclus sa ai parte de putine reprosuri de la cel(cea) drag(a), pe motiv de nerezolvare la timp a unor sarcini.
Scorpion Neconventionalul, sau poate aptitudini paranormale iti fac ziua placuta pe plan amoros. O vorba spusa sau o actiune negandita va avea darul de a impresiona pe cineva, care va replica Doamne, tu imi citesti gandurile?. Daca se iveste ocazia unei tranzactii financiare, nu o rata, tu sigur vei iesi castigator.
Sagetator Profesional ti se deschid noi orizonturi. Te arunci pur si simplu asupra oricarei ocazii de dialog sau contact. Parca ai porni cu sabia la atac. Este bine aspectat in special tot ceea ce tine de strainatate. Daca trebuie sa faci o calatorie mai lunga pentru o intalnire de afaceri, nu neglija modul in care conduci autoturismul.
Capricorn Relatiile cu cei din mediul profesional decurg excelent. Esti omul potrivit la locul potrivit. Profiti de orice intalnire si orice ocazie pentru ati mai adauga o caramida la constructia imaginii tale sociale. Ai si o anumita protectie din acest punct de vedere, iar una din intalniri iti va da satisfactie pe termen lung.
Varsator Ai ocazia rara a incheierii unui acord sau act prin care sa primesti ceea ce de fapt e al tau. Profita de sansa astrala prin care ai parte de solutionare pe cale amiabila. Vei primi sau vei recupera ceva care iti va realiza un vis mai vechi, lucru care te va face sa poti continua mai departe visul tau, dar de data asta, fara constrangeri.
Pesti Va trebui sa suporti tulburari neasteptate care sa iti dea mult de furca atat financiar cat si profesional. Nu trebuie sa te descurajezi, e vorba doar de cateva contrarieri trecatoare. Acorda o atentie sporita sanatatii tale. Nu exclude o vizita la medicul de familie pentru un control al oricarei dureri ivite parca din senin.
ahaaa 2 mln, numai o mika precizarea ca acestea vor fi doar pe hirtie si nu de fakto,